Horia este fondatorul blogului LimbajulNonVerbal.ro, cel mai mare și mai activ
blog Românesc, dedicat subiectelor ca:
  • limbajul trupului și comunicare nonverbală
  • descoperirea minciunii și stoparea manipulării
  • carismă și influențare
Secretele Comunicării NonVerbale — cum să comunici ca un expert Și cum să citești oamenii ca pe niște cărți deschise.

Majoritatea oamenilor își doresc să relaționeze mai bine cu cei din jur și să fie mai carismatici.
Poate simți că ești invizibil în situații sociale, sau ai probleme cu timiditatea.

Viața e un lucru complex, un amalgam de stimuli și informație în care de multe ori ne prindem urechile, iar limbajul nonverbal este un element decisiv în societatea noastră.
Chiar dacă nu-i remarcăm efectele, cu toții răspundem la mimica, postura și tonul celorlalți.

Acest workshop analizează limbajul nostru non-verbal și-ți dă un grad ridicat de control asupra felului în care relaționezi cu cei din jur.

Eu sunt Horia Radu.
Horia Radu

Am fost un copil ciudat.
Din punctul de vedere al altora, nu al meu.

Eram mai mereu încruntat, observam și judecam în tăcere, vorbeam puțin.
Si eram foarte introvertit.

Mă simțeam străin față de cei din jur, mi se părea că sunt de pe altă planetă, inclusiv față de copii de vârsta mea.

De fapt, în special față de ei, pentru că nu mă integram și nu eram acceptat între ei.
Luam lucrurile foarte în serios și glumeam, râdeam rar. Și când mă jucăm, eram un copil foarte serios.

Eram mai mereu marginalizat și și dat la o parte, pentru că nu știam să comunic și să socializez, fiind mereu închis în mine și încruntat.

Apoi s-a întâmplat... viața.

Pe la vârsta adolescenței, am realizat că ceilalți nu se vor schimba în vreun fel, doar ca să îmi vină mie în întâmpinare, ci eu trebuie să fac ceva ca să mă integrez. Am realizat că în viață, orice lucru ți-ai dori să obții și orice obiectiv ți-ai pune în minte, nu vei reuși fără .. oameni.

Oamenii sunt elementul comun în atingerea succesului în orice domeniu, indiferent de numele pe care vrei să îl dai: echipă, subordonați, familie, cuplu, prieteni, adversari, concurență, etc..

Fiind de mic un bun observator și foarte curios fire, am început să sesizez tipare de comportament, în situații aparent fără legătură. Am început să îmi dau seama când cineva vrea ceva de la mine și nu știe cum să spună, când cineva se simte confortabil în prezența mea, sau din contră, când nu sunt dorit sau acceptat.

Sau când sunt mințit sau „dus de nas”. Iar tot ceea ce acoperea aceste intenții și emoții reale pe care le observam la cei din jur, erau „aparențe”, pe care oamenii erau educați să le afișeze și să le mențină. Și am început să descopăr metode prin care pot influența o situație, prin comunicare, pentru a reuși să obțin ceea ce îmi doresc.

În timp, citind și explorând am descoperit limbajul nonverbal. Această formă de comunicare secundară, care dublează și susține sau contrazice cuvintele pe care le alegem cu atâta grijă. Brusc, toate observațiile și intuițiile mele începeau să aibă sens, pentru că erau explicate și argumentate de știință și studii în comunicare.

Continuând să descopăr și să aplic cunoștințe de comunicare avansată, am devenit și mai pasionat de oameni și de modul nostru de funcționare, de motivele din spatele comportamentului nostru în anumite situații.

Am realizat că în toată educația mea, acasă și la școală,
am fost învățat doar să vorbesc. Nu să comunic.

Oamenii au nevoie de comunicare eficientă, nu de vorbe și cuvinte poleite frumos.
Aici m-a ajutat studiul și observarea limbajului nonverbal, pentru că am realizat cât de ușor este să sesisezi nevoile, intențiile, emotille oamenilor cu care intri în contact. Și cât de important este să știi să comunici total și eficient, indiferent de natura ta de introvertit sau extrovertit.

Acum, după atâția ani de zile, din copilul acela introvertit care era marginalizat și retras, incapabil să se exprime și să se facă înțeles, sau să lege relații și prietenii autentice...

Am ajuns să fiu lăudat pentru faptul că știu să ascult, să observ și să interpretez corect emoții și trăiri ale celor din fața mea, atunci când îmi vorbesc.

Adică sunt apreciat și căutat pentru felul în care reușesc să comunic și să mă fac înțeles.

Și asta doar pentru că sunt atent și iau în calcul limbajul nonverbal și toate mesajele pe care, uneori, nici măcar nu suntem conștienți că le transmitem. În orice mediu te-ai afla la un moment dat, dacă ești între oameni, este vital să știi să comunici.

Nu doar să vorbești.

Indiferent că vorbim de echipe de oameni, familie, cuplu, prieteni, clienți, conflicte sau prezentări cu public...

Dacă nu știm să comunicăm și să ne punem în valoare ideile în fața altor oameni, ne ratăm potențialul. Și asta înseamnă și comunicarea nonverbală, acest canal de informații cu dublu sens vital și foarte important, dar invizibil pentru majoritatea dintre noi.

Un workshop de 6 ore intensive, începând la orele 10.00, ce are loc in
  • Timișoara
  • Cluj Napoca

Un curs plin de noțiuni și exerciții practice care te vor ajuta pe tine să devii cea mai memorabilă persoană din orice încăpere.
Astfel, ca nimeni să nu-ți mai uite numele vreodată.

Doar 25 1 locuri libere!

Foarte pe scurt, ce vei descoperi în orele de curs
checkbox
Vei exersa și vei avea la îndemână permanent unelte și tehnici NLP de bază, folosite de experții în comunicare... pentru a citi, influența și convinge oamenii cu care interacționezi zilnic;
checkbox
Vei știi ce ai de făcut exact ca să fii o persoană carismatică… chiar dacă uneori suferi de timiditate;
checkbox
Vei știi cum să influențezi cum să convingi un om dificil și încăpățânat, în interesul tău... și să vorbești pe limba oricui;
checkbox
Ce e mit și ce e realitate în arta citirii limbajului trupului;
checkbox
Vei putea sesiza tiparele de gândire ale oamenilor și vei știi mai multe despre personalitatea lor, din primele cuvinte pe care le folosesc... ca să poți iniția și menține interesul lor în orice conversație;
checkbox
Cum “să citesti” și ce nu vrea să îți spună un om... și cum să îți dai seama când minte și când spune adevărul;
checkbox
Ce mesaje transmit oamenii printr-o simplă privire și cum să știi ce vor să spună de fapt;
checkbox
Limbajul secret al mâinilor sau cum să știi dacă ești respectat sau disprețuit, după cum gesticulează cel din fața ta
checkbox
Trucuri de limbaj nonverbal: interpretarea mersului, mișcării picioarelor, poziției picioarelor (e chiar mai important decât ce face un om cu mâinile);
checkbox
Vei afla care sunt cele mai mari greșeli de comunicare nonverbală în cuplu, pe care probabil le faci și tu... și cum să elimini frustarea de a nu fi înțeles și susținut de partener;
checkbox
Cum să fii o persoană memorabilă în orice situație, ca să-ți crești carisma și puterea personală de influență;
checkbox
Vei știi să scapi de manipularea emoțională și cum să o identifici din timp... ca să nu mai fii niciodată afectat de „toanele” și pretențiile altora;
Cursanții acestui workshop
unde UNDE:

Timișoara, Hotel Lido

Cluj Napoca, Power Business Center, Calea Dorobanților, 18-20

unde CÂND:

Sâmbătă, 13 mai între orele 10.00-18.00

Sâmbătă, 27 mai între orele 10.00-18.00

unde COST:

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

unde LOCURI:

25 11 3

25 13 1

Învață un nou limbaj în doar o zi!

Doar 25 1 locuri libere!

BONUSURI
Pe lângă cursul în sine, mai primești o serie de bonusuri gândite astfel încât să obții rezultatele pe care le vrei:
Horia Radu

1. Raport special despre 3 cele mai cunoscute “Arme de influență și persuasiune”

Vei primi acest raport special ca bonus, chiar dacă vom discuta și în cadrul workshop-ului și vom face chiar exerciții demonstrative, pentru ca tu să afli 3 din cele mai folosite și mai eficiente metode de motivare, influențare și persuasiune a celor de din jur;

Vei învăța să vorbești pe limba oricărei persoane cu care intri în contact, în orice moment.

Vei învăța să vorbești pe limba oricărei persoane cu care intri în contact, în orice moment.

Vei fi uimit de cât de simple sunt de folosit și de aplicat de către oricine. Însă tocmai pentru că sunt atât de simple, sunt și atât de eficiente, având în vedere că sunt exact secretele din spatele celor mai cunoscute reclame TV, pe care experții în psihologie le folosesc asupra ta, ori de câte ori dai drumul la televizor sau intri într-un supermarket.

Horia Radu

2. Raport special: “10 tipuri de limbaj nonverbal care te dau de gol..sau te ajută!”

Vei afla despre 10 tipuri diferite de atitudini nonverbale, pe care le adopți tu sau cu care ești “tratat” de ceilalți.

Mai mult, unul dintre cele 10 e printre cele mai cunoscute și mai ușor de recunoscut: limbajul nonverbal în seducție și flirt.

Alte tipuri de limbaj nonverbal despre care afli în acest raport: limbajul nonverbal agresiv, limbajul nonverbal închis, deschis, nesincer, defensiv, dominant, de putere, relaxat, submisiv, plus încă câteva subcategorii foarte importante.

Afli cum să le recunoști la cei din jur pentru ca tu să-ți adaptezi atitudinea în funcție de interesul tău și cum să folosești aceste tipuri de atitudini nonverbale, în funcție de ce urmărești să obții din orice conversație.

Horia Radu

3. O lună de zile consultanță prin e-mail și telefon, pentru ca tu să pui în aplicare tot ce înveți la workshop și să poți să pui întrebări și să rezolvi eventuale nelămuriri, exact în momentul în care apar.

Horia Radu

4. Acces la un grup de Facebook, secret și privat

Imediat după participarea la workshop, vei primi acces la un grup privat de Facebook, unde sunt postate materiale, video-uri, sunt dezbătute subiecte și documentare, care nu apar pe blog sau pe pagina oficială a blogului.

Alături de ceilalți colegi, vei pune întrebări, vei răspunde altora și vei dezbate ultimele noutăți, cărți din domeniu sau documentare, pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

Horia Radu

5. Acces gratuit, permanent timp de 1 an de zile

După terminarea cursului, vei avea acces liber, garantat timp de 1 an de zile, alături de colegii tăi, ori de câte ori dorești să reiei exercițiile sau să recapitulezi noțiunile dobândite;


Nu va trebui decât să îmi dai un e-mail sau un număr de telefon ca să te trec pe listă.
Și vei avea acces liber, ori de câte ori voi repeta acest eveniment, timp de 1 an de zile.

Practic, plătești o singură data și ai acces permanent, gratuit, timp de 1 an, nu doar la un workshop, ci la toate workshop-urile pe care le țin pe aceeași temă.

GARANȚIE 200%

Pentru ca vreau să vii la workshop, fără nici o grijă si fara nici un risc, ai parte și de ogarantie specială.
Pentru că sunt așa de sigur că vei fi încantat de rezultatele acestui pachet de curs, vreau sa iti arat cat de important este pentru tine sa participi.

Asa ca iti ofer o garantie de 200% de returnare a costului de curs, daca la finalul cursului consideri ca ceea ce ai invatat in orele de curs nu te-a ajutat deloc.

Practic, eu imi asum tot riscul si fac cinste cu cafeaua, snacks-urile si atmosfera faina din sala de curs, daca nu esti total multumit de ce inveti.

Astfel, tu nu ai absolut nici un risc, de nici un fel.
Ai toate motivele sa te grabesti sa prinzi un loc în sală.

OFERTĂ LIMITATĂ

Prețul pentru participarea la workshop este de 370 RON, care include participarea la workshop, snacks, coffee-break-urile, plus bonusurile menționate mai sus

Însă dacă te înscrii și plătești avansul de 100 RON până la data de 23 mai, beneficiezi de o reducere suplimentară și vei plăti numai 290 RON.

Numărul de participanți la acest workshop este limitat la 25, pentru că astfel avem timp și spațiu suficient să lucrăm cu fiecare participant în parte.

Locul tău se consideră rezervat și ocupat în momentul în care te înscrii și achiți avansul minim.


Cel mai important lucru într-o comunicare... este să auzi ceea ce nu se spune.

Doar 25 1 locuri libere!


Recomandă acest curs unui prieten.

Comunicarea nu se încheie în momentul în care
oamenii se opresc din vorbit.

Robert Kyosaki

Ți s-a întâmplat vreodată în viața ta să îți uite cineva numele?
Sau... mai rău, să uite complet că v-ați cunoscut în trecut?
Tu ai uitat vreodată numele unei persoane cu care ai făcut cunoștință la un moment dat?
Sigur, tuturor ni s-a întâmplat asta și este absolut normal.
Între niște limite.


Însă, ce vreau eu să subliniez este că odată ce decizi și reușești să-ți crești abilitățile de comunicare și impact, oamenii vor uita numele tău sau faptul că ați făcut deja cunoștință... din ce în ce mai rar.

Ai văzut vreodată vreo vedetă care să se lovească de problemă că oamenii uită cine e... ? Nu răspunde, te rog.

Având în vedere calitatea “vedetelor” de la noi din țară, mi se pare normal să uităm că ne întâlnim cu cine știe ce buzate.

Însă sigur nu ai uita dacă te-ai întâlni cu George Clooney. Indiferent că ești bărbat sau femeie, nu? Și asta pentru că simpla prezență a unui om carismatic, te va face să-ți dorești să-i știi numele. Și sigur nu i-l vei uita, prea curând.

George

Majoritatea oamenilor se gândesc la CE vor să spună, într-un anumit context.
Ca să flirteze, sau să fie autoritari.
Să convingă un client, sau să arate că sunt lideri eficienți și pot conducă o echipă.


Însă… Câți se gândesc și iau în calcul CUM să spună acel lucru?
Cine te-a învățat și când ai studiat cu adevărat comunicarea, ca domeniu?
Pentru că da, este un domeniu. Important? Nu știu. Tu ce zici?

Trăiești printre oameni? Ai nevoie de ei vreodată?
Depinzi vreodată de decizia lor?
Sau de impresia pe care o lași?
Atunci ai nevoie să înveți să comunici cu acești oameni.
Pentru că la școală nu ai învățat decât să vorbești.
Și să memorezi.

Dar nu ai fost niciodată punctat sau apreciat cu o notă pentru felul în care știi să comunici.
Nici acum, adult fiind, nu primești bani pentru felul în care știi să te faci înțeles.
Sau pentru cât de plăcut și apreciat ești de cei din jur.

Ci ești plătit și obții un venit, pentru rezultatele pe care le ai, în domeniul tău.
Ghici ce ..?! Rezultatele tale depind de alți oameni.
Adică de felul în care știi să comunici cu acești oameni, care uneori sunt dificili, frustrați, autoritari. Sau complexați. Da, știu. Sunt mulți.
Iar tu depinzi de ei și de colaborarea cu ei.

oameni

Care e primul lucru care contează în comunicare?
Limbajul nonverbal este cel puțin 60% din comunicarea dintre 2 oameni.
Asta înseamnă, că cel puțin 60% din ceea ce “spui” tu despre tine... este pe silențios.

Nonverbal. Iar asta influențează decisiv imaginea pe care și-o fac oamenii despre tine.
Și felul în care decurge o relație între voi.


Pentru că, așa cum spuneam mai sus, tu transmiți și decizi ce mesaj vrei să dai mai departe, prin ceea ce comunici nonverbal, despre tine.
Încredere în tine, autoritate, siguranță de sine, competență, carismă.

Sau... neîncredere în tine, nesiguranță, ezitare..
Ușor de dominat și de dat la o parte, nu meriți să fii luat în considerare.
Sau chiar mesajul că .. tu nu contezi.
Pentru că ceea ce spui prin vorbe... nu contează la fel de mult ca FELUL în care spui și te prezinți.

unde UNDE:

Timișoara, Hotel Lido

Cluj Napoca, Power Business Center, Calea Dorobanților, 18-20

unde CÂND:

Sâmbătă, 13 mai între orele 10.00-18.00

Sâmbătă, 27 mai între orele 10.00-18.00

unde COST:

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

unde LOCURI:

25 11 3

25 13 1

Învață un nou limbaj în doar o zi!

Doar 25 1 locuri libere!

Denisa Petcu

”Cum am spus și la workshop, nu te-am căutat... dar te-am găsit.
Vai, și ce bine îmi pare că te-am găsit!
Am aflat lucruri despre mine la care nu mă așteptam.
Am aflat cum să aflu lucruri despre alții, cum să fiu o persoană deschisă către comunicare și acum pot spune că dețin puțin din secretele unei comunicări eficiente.

Horia, m-ai făcut mai «periculoasă».
Mulțumesc încă o dată pentru șansa pe care mi-ai oferit-o.”

Denisa Petcu - Hipnoterapeut

Vorbele și limbajul nonverbal se completeză reciproc.
Toți oamenii, inclusiv eu și tu, scanăm și interpretăm, în mod natural, limbajul nonverbal al celor din jurul nostru.
Și luăm decizii pe bază acestor “scanari”.
Decizii care nu sunt conștiente.
Ci ajung în atenția noastră sub formă de “intuitii” sau emoții de moment.

Poți să faci ceva în privința asta?
Da. Poți.

Să devii conștient de mesajul pe care tu îl transmiți, zi de zi, nonverbal.
Și să îți dai seama cât de coerent și de potrivit este cu ceea ce transmiți prin cuvinte.
Adică .. dacă nu cumva te contrazici, singur.
Pentru că degeaba spui ce trebuie, dacă nu o spui cum trebuie.
Și vei continua să te întrebi de ce alții obțin rezultate mai bune și sunt mai apreciați.
Chiar dacă muncesc efectiv mai puțin, decât tine.
Sau obțin rezultate și devin apreciați... folosindu-se chiar de tine și munca ta.

Știu asta, pentru că am trăit asta și eu, în trecut.
Chiar dacă știm să ne alegem cu grijă cuvintele..
În primul rând, exprimarea prin cuvinte este relativ “noua” rasei umane.
Și când zic nou, mă refer la câteva mii de ani.
Pentru că pe linia evoluției rasei umane, cuvintele vorbite au apărut “recent’.
Comparativ cu câte zeci de mii de ani oamenii au interacționat în feluri asemănătoare celor folosite de regnul animal.
Doar prin gesturi și mârâituri.
(bine, ce-i drept, unii pot fi observați cum mârâie și grohăie, în ciuda faptul că sunt bipezi, însă asta e o altă discuție – vezi Taraf TV)

George

Preia controlul și învață să comunici consistent, ca să obții rezultate concrete.

Ca să îți dai seama cât de “natural” îți este acest limbaj... gândește-te cum te comporți atunci când vorbești la telefon, persoana de la capătul firului, nefiind fizic lângă tine.

Stai drept, nemișcat, ca o stană de piatră?
Sau gesticulezi, zâmbești, dai din cap în semn de aprobare...
Te miști de colo colo și faci tot felul de expresii faciale, ca să-ți exprimi gândurile cât mai clar?


În timp ce azi, poate părea destul de primitiv ..
În zilele de demult, înainte să învățam să vorbim prin cuvinte... un mârâit și un gest din mână erau suficiente ca să ne facem înțeleși.
Bine, nu era cea mai ușoară cale să punem în scenă o piesă de Shakespeare... însă era suficient pentru a spune: “hai să vânăm mamutul ăla!”.

Nu ți-ar plăcea să știi cum să abordezi acele discuții dificile mai bine?
Să simți “starea” emoțională a celui din fața ta.
Și să intuiești gândurile oamenilor.
... doar observându-le acțiunile și gesturile?
Și să vezi cât și când se contrazic cu ce exprimă verbal?
Și astfel să fii cu un pas înainte când vine vorba de reacția ta...
... și de ce vrei TU să transmiți și să comunici?

Gândește-te la asta că la o oportunitate de a evolua și de a-ți dezvolta abilitățile sociale, de comunicare.
Atât cu oamenii dragi și apropiați, cât și cu cei mai dificili oameni cu care ai de-a face în viața de zi cu zi.
Sau… tu nu cunoști și nu depinzi niciodată de starea și interacțiunea cu astfel de oameni “dificili”?

Preia controlul, învață să comunici CONȘTIENT prin fără ajutorul vorbelor.

Doar 25 1 locuri libere!


Recomandă acest curs unui prieten.

Absolut deloc surprinzător, oamenii au folosit limbajul trupului de la începutul omenirii pe Pământ.
(indiferent că am ajuns că ne-au adus aici extratereștrii sau am evoluat din cimpanzei...)


Și totuși...
Acum câteva secole foarte puțini înțelegeau și erau conștienți de puterea cuvintelor nerostite.
Oamenii au 2 canale de comunicare, care sunt folosite în același timp, în orice fel de interacțiune.

Ne mișcăm corpul în timp ce vorbim, gesticulăm în anumite feluri, de foarte multe ori fără să fim conștienți de asta. Iar acele gesturi de cele mai multe ori definesc înțelesul din spatele cuvintelor pe care le alegem cu atâta grijă.

Adică felul în care spunem ceva... contează mult mai mult decât CE spunem, prin vorbe.

Ai fost vreodată înțeles greșit?
E ceva ce oamenii nu înțeleg la tine... și te interpretează greșit în mod constant?
Nu contează foarte mult dacă atitudinea nonverbală este “sincronizată” cu vorbele unei persoane.
Însă ce se intamplă dacă ceea ce iese pe gură e în contradicție cu ceea ce se spune prin gesturi, postură sau mimica feței?

George
Alyanna

”Multe cursuri, mulți speakeri, mulți traineri.
Însă acest curs mi-a arătat noi perspective.

Credeam că voi merge să mai aflu încă o tonă de informații, pregătită să iau notițe și să învăț.
De învățat, am învățat, însă nu pe caiet.
Ci experimentând.

Alyanna - Solistă

Nonverbalul nu transmite întotdeauna un mesaj clar, cu punct și semnul exclamării.
Adică nu e știință matematică și exactă, ca un ceas elvețian.
Anumiți indicatori de limbaj nonverbal sunt înnăscuți:
Frica, furia, surpriza, entuziasmul.


Adică pur și simplu apar în anumite situații și sunt foarte ușor de sesizat și interpretat de către oricine din jurul tău.
Pentru că și ei au aceleași instincte primitive, înnăscute, ca orice alt om. (deși, ce-i drept, unii sunt mai primitivi decât alții)
Alte comportamente, însă, sunt adoptate, învățate și dobândite din interacțiunea cu ceilalți oameni și din ceea ce vedem la TV și în filme:
- o femeie dă din gene, rar și suav, ceea ce o face să pară inocentă și neajutorată în fața unui barbat ce o atrage; (și culmea e că funcționează, chiar dacă bărbații știu ce faci)
– strânsul mâinii unei persoane, cu palma în jos, transmite putere și dominare, superioritate;
(chiar dacă zâmbetul de pe fața dominatorului zice altceva)
– înclinarea capului în lateral te face să pari inofensiv;
– anumite atingeri subtile și foarte bine programate te fac să pari cald si prietenos;
– privirea fixă a unei persoane care te-a înfuriat;
– mărirea ochilor în timpul unei conversații te face să pari interesat de subiectul discuției.

George

În funcție de cum ți-ai folosit „nonverbalul” in discuțiile cu ceilalți - șeful tău, colegii, prietenii sau partenerul de cuplu - aceștia pot să creadă că ești o persoană agresivă, dezinteresată de persoana lor, arogantă.
Sau, din contră, foarte moale și ușor de manipulat în interesul lor.

Partea bună este că poți învăța să corectezi mesajele pe care tu le trimiți.
În același timp observi și interpretezi corect orice situație, orice interacțiune cu cei din jur, în favoarea ta.

unde UNDE:

Timișoara, Hotel Lido

Cluj Napoca, Power Business Center, Calea Dorobanților, 18-20

unde CÂND:

Sâmbătă, 13 mai între orele 10.00-18.00

Sâmbătă, 27 mai între orele 10.00-18.00

unde COST:

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

unde LOCURI:

25 11 3

25 13 1

Învață un nou limbaj în doar o zi!

Doar 25 1 locuri libere!

Felul în care stai așezat, gesticulezi, zâmbești, spune anumite lucruri despre tine și personalitatea ta.
George

Apropo!
Daca ești interesat de manipulare și trucuri pentru păcălirea celor din jur, pentru a-ți atinge interesul, te rog închide pagina asta, în momentul ăsta.


Deși materialele și tehnicile pe care le transmit pot fi folosite și ca manipulare, și deși știu că responsabilitatea este strict a celui care le folosește, preferința mea este să nu lucrez cu nimeni care este animat strict de dorința de manipulare și câștig personal prin păcălirea celor mai puțin informați.
Limbajul nonverbal este studiul acestor detalii, de multe ori nebăgate în seamă, din comportamentul uman.

Și poate deveni o a doua limba pentru tine, pe care oricum o folosești și o vorbești în fiecare secundă.
Numai că nu o faci conștient și intenționat.
Este un mod de a-i înțelege pe ceilalți, la un alt nivel!
Comunicarea nonverbală este comunicarea fără folosirea cuvintelor.

Destul de simplu, nu?
Pentru început poate nu pare mare lucru. Adică poate te întrebi cum poți să spui “vreau să merg la un film diseară” fără să-ți folosești cuvintele, fără să verbalizezi asta.
Însă, din câte se pare, sunt multe de spus despre cele nespuse.

Foarte multe informații sunt transmise de orice persoană, prin:

checkbox
gesturi;
checkbox
postură;
checkbox
atingeri;
checkbox
tonul vocii;
checkbox
viteza cu care un om vorbește;
checkbox
aspectul fizic și detaliile de îmbrăcăminte.
Oamenii folosesc și interpretează acest tip de comunicare nonverbală în mod reflex, la nivel subconștient, în marea majoritate a timpului.

De ce în mod reflex?

Păi mă gândesc că nu îți spui singur în capul tău:
“Acum mă voi scărpina la nas, îmi voi atinge urechea și cred că o să zâmbesc larg și o să clipesc de vreo 2 ori. Ca să-i exprim nonverbal tipei că o plac și că tocmai flirtez cu ea.”
Nu-i așa?
Cel mai probabil faci toate gesturile astea în mod automat, fără ca măcar sa fii constient de ele.

Nu te speria!
Ești un om normal!

George

Intenția ce stă la baza studiului limbajului nonverbal este de a deveni mai conștient de aceasta comunicare “secretă”.

De a înțelege felul în care funcționează, pentru a putea relaționa și percepe mai bine comportamentele și chiar toanele celor din jurul tău, zi de zi.

Nu, nu-ți trebuie un talent special pentru asta.
Este adevărat că unii oameni fac asta deja foarte bine, și o numesc intuiție sau fler - atunci când își dau seama de anumite elemente ce nu sunt la vedere și sunt exprimate doar nonverbal de oamenii cu care intră în contact.
Pentru alții, însă, nu este chiar așa ușor și la îndemână.
Iar partea asta este formată din majoritatea oamenilor. Care, deși sesizează aproape în totalitate limbajul nonverbal, fac asta doar la nivel subconștient.
Limbajul verbal și cel nonverbal se completează unul pe celălalt.
Citirea, decodarea și interpretarea limbajului nonverbal este o artă și în același timp o știință.


Din moment ce comunicarea nonverbală reprezintă undeva la 60-75% din impactul unui mesaj, într-o conversație poți folosi puterea limbajului nonverbal pentru a obține succesul dorit în orice domeniu:
– in viața personală;
– la serviciu, în afaceri;
– în viața de cuplu;
și în orice alt domeniu care implică interacțiunea cu alți oameni.

De multe ori, indicatorii subtili ai limbajului nonverbal scapă ochiului neantrenat.
Fie pentru că nu acordăm atenția necesară, fie pentru că pur și simplu nu știm să citim persoana din fața noastră.


Toate materialele prezentate în workshop-ul din 13 mai te ajută să descoperi variatele feluri în care oamenii comunică din punct de vedere nonverbal, în fiecare secundă.

Doar 25 1 locuri libere!

Și ghici ce?
Propriul tău limbaj nonverbal poate influența ceea ce alții cred și simt pentru tine.

Dacă o faci așa cum trebuie, vei fi plăcut și vei câștiga încrederea și simpatia celorlalți.

Dacă emiți însă semnalele greșite, chiar dacă tu nu ești conștient că asta faci, atunci afacerea ta, cariera, relațiile și chiar respectul tău de sine pot avea mult de suferit.


Câtă încredere ai în tine?
Dar ce legătură are încrederea în tine cu limbajul nonverbal?
Are.
Pentru că, indiferent că ești conștient sau nu, atitudinea și limbajul tău nonverbal vorbesc despre tine, în fiecare secundă. Și transmit celorlalți încrederea pe care o ai în tine și în abilitățile tale.
Iar asta decide atitudinea pe care ei o au în relație cu tine.
De aici vine respectul lor pentru tine și dorința de a avea o relație cu tine, de orice fel, precum și convingerea ce ești o persoană responsabilă și de nădejde.

Sau convingerea că ești o persoană slabă, ușor de dominat și de dat la o parte.
Ai pățit asta vreodată?
Să lași o impresie greșită celor din jur, chiar dacă ai toate informațiile de care ei ar avea nevoie?
Și să nu te asculte, sau sa te desconsidere - uneori chiar din prima clipă, fără vreun motiv aparent logic?

De ce oare?
Pentru că asta ai transmis tu că meriți. Asta ai comunicat și setat tu, prin limbajul tău nonverbal.
Prin atitudinea ta.

George

Lipsa de încredere și stimă de sine se văd prima dată și cel mai ușor în limbajul tău nonverbal, chiar înainte să scoți un cuvânt.


De aici își iau cei din jurul nostru informații cu privire la cum va decurge relația dintre noi și ei.
Și pe baza acestor informații ei decid, în mod subconștient, cum să se poarte cu noi.
Exact, ai citit foarte bine.

Noi setăm cadrul și „le cerem” atitudinea cu care dorim să fim tratați și abordați.
De exemplu, dacă ai obiceiul de a-ți atinge nasul frecvent, oamenii pot percepe asta ca pe un semn de minciuna, de nesinceritate.

E posibil să fie doar un obicei pentru tine, fără să ai vreun un motiv să minți în momentul ăla, însă oamenii cu care intri în contact nu știu să facă diferența.
Ei interpretează în mod subconștient gesturile tale ca fiind nedemne de încredere, și te judecă bazându-se pe acțiunile tale. Și la fel faci și tu, la rândul tău.
E un cerc vicios.

De ce să treci prin situația neplăcută de a fi intepretat greșit de către cei din jur, când poți să eviți asta?

Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci acela care nu știe să înțeleagă.
Alvin Toffler, scriitor, futurist și specialist în comunicare

Prin limbajul nonverbal poți deveni cea mai memorabilă persoană din orice încăpere și vei putea să decodezi emoțiile ascunse.


În orele de workshop vei afla tot ce este nevoie să știi despre cum să citești și să interpretezi corect stările și atitudinea celor cu care intri în contact.
Indiferent că ești la serviciu, la o terasă cu prietenii sau tocmai negociezi cu proprietarul unui imobil pentru a-ți cumpăra o locuință.

Vei învăța să folosești cunoștințele de limbaj nonverbal pentru a identifica încrederea, submisivitatea, dominanța și alte astfel de caracteristici în oameni.
Pe de altă parte, vei putea să faci exact gesturile corecte pentru a transmite exact trăsăturile de personalitate pe care tu dorești să le afișezi, ca să iți crești carisma și puterea de influențare, pentru câștig reciproc.

După ce pleci de la workshop, nu vei mai vedea niciodata lumea în același fel, la propriu!
Vei putea interpreta anumite acțiuni instantaneu și vei putea să te adaptezi la orice situație.

Învață să comunici eficient, nu doar să vorbești!

Doar 25 1 locuri libere!


Recomandă acest curs unui prieten.
Ce câștigi, concret, când intri în sala de curs:
checkbox
vei știi ce ai de făcut exact ca să fii o persoană carismatică, chiar dacă uneori ești timid și retras.
checkbox
vei știi cum să influențezi, cum să convingi un om dificil și încăpățânat, în interesul tău, și să vorbești pe limba oricui;
checkbox
vei știi cum să “sudezi” relațiile de parteneriat sau de cuplu și să le faci să funcționeze “ca la carte”;
checkbox
vei putea sesiza tiparele de gândire ale oamenilor și vei știi mai multe despre personalitatea lor, din primele cuvinte pe care le folosesc - ca să poți iniția și menține interesul lor în orice conversație;
checkbox
vei putea citi și interpreta ușor limbajul nonverbal al oamenilor - pentru a ști pe ce poziție ești și cum ești cu adevărat privit, într-o relație;
checkbox
vei afla care sunt cele mai mari greșeli de comunicare nonverbală în cuplu, pe care probabil le faci și tu - și cum să elimini frustarea de a nu fi ințeles și susținut de partener;
checkbox
cum să fii o persoană memorabilă în orice situație, ca să-ți crești carisma și puterea personală de influență;
checkbox
calea sigură de a ști că nu te înșeli niciodată, atunci când observi și citești limbajul nonverbal al oamenilor.

Practic, vei intra “în mintea” celor mai buni psihologi din lume.

Și vei afla secretele lor de comunicare pentru a schimba, pentru totdeauna, felul în care ești privit și apreciat de cei din jur.

George
Vei avea instrumentele practice ca să:
checkbox
nu mai fii afectat de relațiile toxice și interacțiunea cu oamenii dificili și încăpățânați - și să nu mai ai senzația aia de lipsă de energie și frustrare că nu ești înțeles
checkbox
cum să citești ochii unei persoane - ca să ai o idee clară despre ce gândește în momentul în care discută cu tine;
checkbox
care sunt semnalele că ești mințit și cum să reacționezi atunci când observi asta într-o conversație;
checkbox
vei putea să citești și să te folosești de limbajului nonverbal al șefilor, colegilor sau clienților tăi - pentru ca relația să fie pozitivă și benefică tuturor și să ai și tu de câștigat;
checkbox
vei avea la îndemână secretele celor mai influenți și mai carismatici oameni de succes - testate și dovedite de-a lungul timpului.
Cursanții acestui workshop
Ce discutăm în orele de curs:
checkbox
Cum să oferi și cum să accepți complimente;
Poate te suprinde, însă marea majoritate a oamenilor nu știu să ofere complimente sincere, iar când o fac în cel mai sincer mod posibil și dezinteresați total, sunt catalogați ca lingușitori sau “pe interes”.
La workshop afli cum să recunoști complimentele sincere pe care le primești și cum să oferi aprecieri sincere, astfel încât să nu transmiți mesajul greșit.
checkbox
Indicii generali de atracție și flirt;
Din acest moment vei știi exact cum să interacționezi cu sexul opus, din punct de vedere al flirtului și al atracției sexuale.
Vom dezbate indicatorii generali de atracție și flirt, ca să știi, fără dubiu, când ești în centrul atenției sexului opus care te vrea - și ce să faci în privința asta.
checkbox
Nu vei mai sta pe gânduri, derutat și nedumerit, și nici nu îți vei mai pune întrebări cu privire la atracția pe care o simte o persoană pentru tine.
Vei știi când și cum să decodezi corect cele mai întâlnite gesturi și semnale pe care atât bărbații, cât și femeile le transmit atunci când sunt atrași de o anume persoană.
Mai mult decât atât, vom discuta despre ce trăsături și indicatori nonverbali sunt căutați inconștient de către sexul opus și cum să faci să comunici exact acele mesaje nonverbale care te fac atrăgător și interesant în ochii celorlalți.
checkbox
Indicii generale de descoperire a minciunii;
Vei învăța la ce să fii atent, astfel încât să îți dai seama din primele secunde dacă cineva încearcă să profite de amabilitatea ta, dacă ești în compania unei persoane care vrea să te manipuleze sau dacă persoana din fața ta nu îți spune chiar în totalitate adevărul.
checkbox
Citirea mișcărilor ochilor și semnificațiile corespunzătoare;
Ochii sunt numiți in mod frecvent “oglinda sufletului” din moment ce sunt capabili să transmită foarte multă informație despre ce simte o persoană și ce gânduri are într-un anumit moment. În timpul conversației cu orice persoană, a putea sesiza mișcările ochilor și a ști ce reprezintă și ce transmit aceștia, este o abilitate foarte importantă în procesul comunicării.
checkbox
Calibrarea – esența comunicării nonverbale;
Adică cum să sesizezi schimbările și diferențele de comportament nonverbal pe care le manifestă oamenii în relația cu tine.
checkbox
Congruența/incongruența;
În cadrul orelor de curs o să-ți exersezi abilitatea de a sesiza incongruențele în comportamentul oamenilor, atât de rapid și ușor încât vei fi surprins câte lucruri nu ai sesizat până acum în comportamentul acelorași oameni din viața ta.
checkbox
Motivele pentru care de foarte multe ori, oricât de bine intenționat ai fi, se întâmplă sa fii înțeles greșit de cei cu care intri în contact zilnic;
Inevitabil, uneori, intențiile tale, oricât de nobile sau neutre ar fi, sunt foarte greșit interpretate de oamenii cu care interacționezi.
Și asta pentru că toți privim și judecăm mediul înconjurător prin propriile lentile, prin propria percepție care de cele mai multe ori diferă de realitate.
O să afli cum să faci să transmiți eficient orice mesaj, verbal și nonverbal, fără să mai fie nevoie să te explici și să îți faci griji că ești înțeles greșit.
checkbox
Care sunt cele mai sincere părți ale corpului tău;
Și cum tu transmiți în fiecare secundă tot ce gândești, fără să ai cea mai mică intenție;
checkbox
Teritorii și distanțe zonale
cum îți dai seama care este spațiul de care are nevoie o persoană ca să se simtă relaxată, și cum să-l respecți dacă vrei să obții maximul din orice conversație;
checkbox
Ce este linia de baza a fiecărui om și cum poți să sesizezi orice modificare de la comportamentul și reacțiile normale ale unei persoane;
Prin exercițiile practice pe care le vom lucra, îți vei forma deprinderea de a sesiza, fără întârziere, orice modificare în comportamentul, starea emoțională, și atitudinea unei persoane
Cursanții acestui workshop
unde UNDE:

Timișoara, Hotel Lido

Cluj Napoca, Power Business Center, Calea Dorobanților, 18-20

unde CÂND:

Sâmbătă, 13 mai între orele 10.00-18.00

Sâmbătă, 27 mai între orele 10.00-18.00

unde COST:

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

unde LOCURI:

25 11 3

25 13 1

Învață un nou limbaj în doar o zi!

Doar 25 1 locuri libere!

RECAPITULARE
Sa recapitulăm ce beneficii ai dacă te înscrii și plătești avansul până la 23 mai:
Horia Radu

1. Raport special despre 3 cele mai cunoscute “Arme de influență și persuasiune”

Horia Radu

2. Raport special: “10 tipuri de limbaj nonverbal care te dau de gol... sau te ajută!”

Horia Radu

3. O lună de zile consultanță prin e-mail și telefon, pentru ca tu să pui în aplicare tot ce înveți la workshop și să poți să pui întrebări și să rezolvi eventuale nelămuriri, exact în momentul în care apar.

Horia Radu

4. Acces la un grup de Facebook, secret și privat
Sunt postate materiale, video-uri, sunt dezbătute subiecte și documentare, care nu apar pe blog sau pe pagina oficială a blogului.

Horia Radu

5. Acces gratuit, permanent timp de 1 an de zile
După terminarea cursului, vei avea acces liber, garantat, timp de 1 an de zile, alături de colegii tai, ori de câte ori dorești să reiei exercitiile sau să recapitulezi noțiunile dobândite;
Practic, plătești o singură dată - și ai acces permanent, gratuit, timp de 1 an, nu doar la un workshop, ci la toate workshop-urile pe care le țin pe aceeași temă.

Horia Radu

6. Reducere de preț
Plătești doar 290 RON, dacă te înscrii și plătești avansul de 100 RON, până la 23 mai, față de prețul normal de 370 RON.

Ai garanție 200%

Dacă din orice motiv, după workshop vei considera că nu ai învățat nimic nou și nu te-au ajutat tehnicile și informațiile pe care le-ai învățat, vei primi toți banii înapoi, fără niciun fel de discuție.

Păstrezi bonusurile și fac eu cinste cu cafeaua și snacks-urile din pauzele de curs.
Nu ai nici un risc.

Însă tocmai pentru că e oferta atât de bine garantată, este important să te înscrii acum ca să ai locul rezervat înaintea de umplerea sălii.

Cea mai mare problemă în comunicare... este iluzia că aceasta chiar a avut loc” - George Bernad Shaw

Doar 25 1 locuri libere!


Recomandă acest curs unui prieten.
CINE SUNT?
Autor, fondatorul blogului www.LimbajulNonVerbal.ro, cel mai mare și mai complex blog din România, axat pe subiecte despre comunicarea verbală și nonverbală, relaționare și comunicare în cuplu, influențare, persuasiune și manipulare;
  • Trainer pe comunicare noverbală și limbajul trupului;
  • Trainer NLP, membru al Asociației Române de NeuroProgramare Lingvistică;
  • Comunicare hipnotică;
  • Coaching la nivel de identitate;
  • Dizolvarea convingerilor negative;
  • Limbaj persuasiv;
  • Stoparea manipulării;
George
TESTIMONIALE
Horia Radu

Il cunosc pe Horia de 2 ani si ii multumesc pentru toate provocarile pe care mi le-a oferit.

Daca as vrea sa invat despre limbajul nonverbal de la un trainer autentic care nu se fereste sa spuna lucrurilor pe nume, l-as alege pe Horia.

Mi-a placut foarte mult stilul lui, distractiv si relaxat.

Marius Simion - Master trainer NLP / NLP Coach / Wing Wave Coach

Am plecat cu o altă percepție. Cu sentimentul de revelație și cu un set de unelte ușor de folosit și implementat în viața cotidiană.

Mi-a plăcut energia pe care ai adus-o și oamenii prezenți, dar, în special, implicarea și atitudinea ta, Horia.

Și pentru asta îți mulțumesc.

Ovidiu Opruță

Ovidiu Opruță, MApN

Horia Radu

Primul lucru pe care il observi la tine, cand se il privesti pe Horia: nu stii daca vrea sa te bata sau glumeste.

Un fizic impozant, o mimica si o atitudine de stand-up comedy .. plus expertiza in descifrarea limbajului nonverbal.

Pentru el limbajul nonverbal are o cu totul alta conotatie decat pentru noi, oamenii de rand - pentru el inseamna SUPRAVIETUIRE.
Si cand vorbesti de nonverbal, vrei sa inveti de la cineva a carui viata depinde de asta.

Daniel Zarnescu - Autor / Antreprenor / Marketer

Cursanții acestui workshop

Horia este tipul care nu doar vorbește despre limbajul nonverbal.

Ci, după ce l-a studiat în cărți, l-a observat în viața reală și îl aplică în mod constant, ca parte din natura lui.

Iar dacă, citindu-i articolele, te temi că toată această știință a nonverbalului îți poate crea, la un moment dat, comportamente false, te înșeli.

Horia Radu

Dacă te-ai obișnuit să judeci oamenii după aparențe și etichete – statură impunatoare, imagine de forță fizică – trebuie să îl cunoști pe Horia și ai șansa să îți dea tot sistemul de etichete peste cap, dar .. va fi în sens pozitiv.

Mioara Soldan - Performance Coach / Autor

Ana Mitran

A fost un câștig din multe puncte de vedere.

Materialele ce le-am primit ca bonus și site-ul tău... sunt favorite în lectura mea, și, repet, sunt foarte impresionată de modul în care transmiți carisma și umorul incedibil prin ceea ce scrii și prezinți ca trainer.

Este uuuuau!!!

Apeciez toată munca ta, se vede pasiunea și naturalețea în ceea ce faci.

Ana Mitran

De când am participat la workshop, sunt mai atent la detaliile non-verbale, chiar și fără să mă străduiesc să le văd.

A fost o experiență care mi-a schimbat modul în care privesc lumea.

Beny Ilyes - Instructor de dans

Beny Ilyes

unde UNDE:

Timișoara, Hotel Lido

Cluj Napoca, Power Business Center, Calea Dorobanților, 18-20

unde CÂND:

Sâmbătă, 13 mai între orele 10.00-18.00

Sâmbătă, 27 mai între orele 10.00-18.00

unde COST:

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

370 RON 290 RON dacă te înscrii până pe 23 mai

unde LOCURI:

25 11 3

25 13 1

Învață un nou limbaj în doar o zi!

Doar 25 1 locuri libere!